Organizatorii concursului au descris impecabil acest traseu:
"Explore the heart of Cappadocia by running along natural towers, fairy chimneys and high hills dominating the landscape."
Detalii Tehnice:
Distanta: 63.4km
Elevatie: 2030+
Punct de start/bfinish: Urgup
Cursa pe care urmeaza sa o descriu este una dintre favoritele mele. Ca si istoric, cu un an inainte de participarea la Cursa Medie, am participat la Salomon Cappadocia Short Trail, unde mi-am facut "botezul" in alergarea pe poteci si unde am cunoscut oameni grozaaavi, care m-au indrumat in nebunia ce a urmat. Trebuie neaparat sa il pomenesc pe Dinu, care m-a invatat ca se poate alerga in cracii goi in ciuda pudicicatii mele. :)) Dupa o luuunga discutie aprinsa pe tema: Aifer, ia-ti pantaloni scurti ca o sa mori de cald, cu recurentul raspuns NU Nu NUNU, am cedat si bine a fost. Am murit de cald si in pantaloni scurti. Las aici o poza de la botez, din 2018, unde am ramas fara 4 unghii din 10 ca nu stiam ca trebuie sa iti iei adidasi mai mari decat porti la pantofii cu toc. Nu mai mentionez ca nu aveam vesta, nu aveam geluri, nu aveam flaskuri de apa, nu aveam nimic... sarakie.
Sa incepem cu inceputul.
Cum ajungi aici?
Pai destul de simplu, avion Bucuresti-Istanbul, Istanbul-Aksaray sau Nevsehir. Destul de simplu, cu vreo 200 euro ai ajuns la concurs. Organizatorii pun la dispozitie shuttle de la aeroport pana la hotelul in care esti cazat, atat la dus cat si la intoarcere.
Concursul incepe la rasaritul soarelui, in ziua de sambata, asa ca recomandarea mea este sa ajungeti de joi in zona, pentru a va bucura de atmosfera de concurs de vineri si pentru a va pune la punct odihna, alimentatia si bineinteles, cumparaturile din zona expo :)).
Orasul este superb in perioada aceasta, respira sport si prospetime. Prin popularitatea acestei curse, zona este impanzita de oameni misto... sportivi din toata lumea. Ce am observat interesant aici este ca, evenimentul acesta dand trendul orasului mic in care se desfasoara, localnicii (de la copii la batrani) sunt incaltati in Salomon, Hoka, etc... Asta e cool-ul acolo, se inspira din ce vad in perioada concursului.
Unde ar fi bine sa te cazezi?
Daca esti inscris la cursa aceasta, ideal ar fi sa stai undeva in zona de start pentru a putea dormi un pic mai mult. Oricum trezirea va fi un chin, pe la 4 noaptea pentru a putea manca si a te pune la punct pentru cursa.
Ca si reper, startul va fi in apropierea Pietei Centrale Urgup Ürgüp Square
Ca si sfat, la ridicarea kitului de concurs trebuie sa aveti la voi tot echipamentul obligatoriu pentru ca aici se va verifica si nu va veti putea lua numarul de concurs daca nu este complet.
Experienta mea:
Ei bine, cu un an in urma am cam suferit aici prin lipsa totala de antrenament si de experienta in trail, dar pare ca mi-a placut. Desi mi-am spus ca nu imi trebuie mie salbaticii din astea, raman la sfantul asfalt si la dragul Herastrau, am fost indrumata frumos de Dinu catre alergarea montana care m-a prins. In 2019 am testat cateva tipuri de trasee, am crescut ca Praslea de la semimaraton la maraton si am considerat ca pot duce si un 63k, why not. Plus ca voiam sa pornesc si eu la rasarit, la ridicarea baloanelor cu aer, mi se impregnase intentia aceasta. S-a setat ideea, s-a pornit aventura inconstienta.
Ei biiine, am sa trec rapid la ziua concursului.
M-am trezit la 4. Hotelul la care am poposit a pregatit un mic dejun complet incepand cu ora 4, pentru ca, asa cum am mentionat, toti cei cazati urmau sa participe aici.
Am coborat ca o zana in pijama satinata, pentru a fi gata cu alimentatia macar cu 2 ore inainte de start :)) Evident ca a fost clasic, Aifer ca nuca in perete, in jur fiind numai barbati complet echipati sport. Asta e, mi-am uns toastul cu unt de arahide, mi-am aranjat tacticos feliile de banane, am asezonat totul cu miere si scortisoara, mi-am sorbit cafeaua neagra cu un pliculet de zahar si am fugit la echipare. Am coborat alt om pentru a doua cafea, am facut o poza cu ceilalti colegi de cazare pentru a ne pune gazdele in arhiva Hotelului si am fugit la start.
Psihic eram dornica de aventura, insa fizic se intampla ceva interesant... ma durea carnea ca si la un inceput de raceala... simteam tricoul, simteam elasticul fustei, simteam prea mult. Ce conteaza? Entuziasmul era maxim, asa ca am pornit in maaare mare tromba si bucurie inspre start unde urma sa ma intalnesc cu prietenii.
Aveam un plan bine pus la punct de data asta, am sa povestesc un pic despre cum am tratat pregatirea pentru concurs:
Alimentatia:
- mi-am pregatit 4 geluri Spring, pentru ca intre timp descoperisem gelurile :)) Nu stiam pe atunci ca trebuie sa iei un gel cam la jumatate de ora, maxim o ora.
- mi-am pregatit si o un tub de Jeleuri cu carbohidrati de la Gu, aroma de capsune.
- mi-am luat si 2 batoane Raw vegane, ma resemnasem cu intoleranta mea la lactoza.
Hidratarea:
- Aveam vesta de alergare, minune!
- Mi-am pregatit doua flaskuri cu apa si am luat la mine un flacon de 10 tablete cu electroliti de la Gu, evident ca tot de capsune sa fie perfect match cu jeleurile.
Vestimentatie:
- Caaaat mai deschis la culoare, pentru ca este o mare arsita de stepa desertica ce te copleseste. Eu am fost all white, pentru ca aveam deja o experienta in canicula cu un an inainte. Lessons learned.
- Sapca sau ceva pe cap;
- Ochelari de soare, crema cu protectie solara;
- Vaselina sau ceva anti friction pentru ca... praf mult si transpiratie.
- Ideal sosete cu degete de la Injinji.. te scapa de niste batai de cap.
- Adidasi trail cu amortizare buna, suprafata este dura. Eu am purtat La sportiva Akasha.
- Optional: gaitere ca sa mai tii departe praful de interiorul adidasilor.
Plan de concurs:
- de 8-9 ore (naiva neexperimentata) minutios, pe checkpointuri si timpi intermediari. Mi-am notat pe numarul de concurs si in ce puncte sa iau geluri si cand sa imi pun electrolitii in apa.
Staaaart concurs, start bucurie!
S-a pornit cu mare bucurie, intr-o maaare de sportivi internationali. Eu si Carmina am pornit de mana cursa aceasta, am cucerit milimetru cu milimetru frumusetea ce ne inconjura.
Am iesit din oras, gonind cu mare entuziasm catre campul cu baloane unde s-a sistat competivitatea pentru a ne bucura de peisaj si a ne pune deoparte cateva amintiri.
Acum alergam compactati cu cei din Grupa Mare Mare, participantii la cursa de 120km, formand seva acestor dealuri si prelingandu-ne printre cutele formate de formatiunile calcaroase. Imaginea este fabuloasa.
Prima parte de concurs, pana la primul checkpoint in Ibrahimpasa (km11) se desfasoara partial pe aceste dealuri expuse, insa caldura nu este o problema fiind aproape de rasaritul soarelui.
Imi amintesc cu drag cu cata nebunie gonea Carmina la vale prin serpuirile pietroase prin care ne strecuram. Dupa iesirea din Ortahisar urmeaza un traseu mai bland pentru articulatii, o zona mai umbrita ce urmareste cursul unei ape.
Traseul merge mai departe catre Uchisar (km 27.8), iar recomandarea mea la fiecare checkpoint este sa va incarcati ambele recipiente cu apa.
Urcarea catre Uchisar mie mi s-a parut destul de chinuitoare, devenise cald si traseul era foarte expus soarelui. Uchisar insa mi se pare fabulos, cred ca este una din zonele cele mai frumoase de pe traseu: O cetate scobita in scanca, presarata cu o minune de flori.
Din Uchisar catre Goreme m-am bucurat de coborari mai pronuntate, zone in care am putut in sfarsit sa accelerez ca un mare alergator de asfalt ce eram. Alt cadou a fost zona de cativa km pe nisip, unde mi-am putut folosi calitatile dobandite acasa, in Mangalia.
In Goreme am constatat ca am iesit din grafic, asa ca m-am despartit de Carmina pentru a imi putea mentine planul de concurs setat de acasa.
Ei bine, nu a fost chiar asa pentru ca incet incet s-a instaurat raceala ce ma ameninta de dimineata :)) Sistemul meu imunitar ceda, caldura ma toropea, de mancat oricum nu prea mancam pentru ca mi se inflamasera amigdalele... A urmat etapa Fanta de portocale. Gelurile la gunoi, jeleurile la fel.. Sfanta Fanta acrisoara. Aia e, eu nu fac DNF.
De aici amintirile mele nu mai sunt extraordinar de clare :)) Un fel de agonie cu mici goosebumbs la fiecare adiere de aer din cauza frisoanelor de raceala.
Insa curiozitatea si entuziasmul ma salveaza mereu! Creizi!
Asa cum spun organizatorii, traseul este divin... dumnezeiesc! La fiecare km ai parte de o noua experienta: poteci pe formatiunile stancoase, prin vii, pe albii de rauri, prin pesteri si chei, prin cele mai frumoase orase unde localnicii te aclama si te incurajeaza. Dragii de ei...
Imi amintesc insa urcarea de la km 50 din Cavusin catre Akdag. Pe vremea aia mi s-a parut ataaaat de grea. Era deja extrem de cald, iar urcarea era destul de abrupta. Pastati putina energie pentru ea, merita toti banii energia aceea. In realitate, recomandarea este sa aveti un gel pastrat pentru zona aceasta. Cam asa arata portiunea de traseu:
Daaaar totul s-a terminat cu bine. Am terminat frumos cursa si nu foarte departe de cat imi setasem initiat: 9 ore si jumatate. Not bad... Plus ca am invatat ceva nou. Sa imi dau jos bentita dupa ce o scot de pe cap, nu se poarta bentina colier ca nu ajuta aerul french la nimic :))
La finish primiti un fleece Salomon de finisher, cu emblema cursei. M-am mandrit mult cu acest hanorac, terminasem si eu primul meu ultramaraton.
Ce a urmat dupa concurs a fost o mare raceala, paracetamol si zacut cu supa de rosii langa pat in Cave Hotel :)) Lacrimi lacrimi, etc.
Revin sa imi iau revansa!
