Muntii Rodnei. Pietrosul Rodnei - traseu de creasta.

Schitul Pietroasa- Pietrosul Rodnei- Vf. Buhaiescu Mare-Vf. Rebra- Tarnita la Cruce- Vf. Carmaia- Vf. Repedea- Vf. Negoiasa Mare- Vf. Puzdra -Vf. Galatului-Vf. Musceta- Telescaun Borsa- Cascada Cailor- Borsa

Detalii tehnice:

Marcaj: Banda albastra pana la Vf. Pietrosul Rodnei, Banda Rosie pe traseul de creasta.

Traseul meu: Schitul Pietroasa - Statia Meteo Iezer (+1760m) - Lacul Iezer (+1786m) - Varful Pietrosul (+2303m) - Traseu de creasta (dunga rosie) pana unde

Lungime traseu: ~37 km;

Durata traseu: 9:30 ore timpul meu, insa cu bagaje sau fara prea mult antrenament pe urcari ar fi ideal sa fie parcurs din doua bucati;

Cumul urcare: aproximativ 2035 m

Dificultate:

Traseul poate fi considerat mediu-dificil prin prisma cotei inalte la care se desfasoara si lungimii. Unde mai socotim si imprevizibilitatea vremii pe un traseu de creasta?!

Izvoare de apa:

Pe traseul de urcare, dupa zona forestiera cand ajungeti la jnepenis, iar ulterior presarate cam in toate vaile. Trebuie evitate izvoarele de la cote inferioare unde ar fi stane/turme, pentru a evita contactarea e-coli.

Echipament obligatoriu:

Incaltaminte adecvata pentru munte: bocanci sau pantofi sport de trail

Foita de ploaie minimum 10 000 mm. Obligatoriu sa fiti protejati de vant, sa aveti un buff, o sapca, o bluza cu maneca lunga la indemana.

Daca optati sa parcurgeti traseul de creasta vara sau aveti noroc de soare, sa fiti pregatiti ca nu este tocmai un mare noroc. Aici soarele ... te arde bine :)) Neaparat crema de soare.

Pe acest traseu nu aveti de unde sa va procurati alimente. Atentie mare, este un traseu lung si solicitant, asa ca veti avea nevoie de ceva provizii serioase.

Link gpx:

Descriere Traseu:

Descrierea primei parti din traseu poate fi regasita in blogul ce urmareste traseul Borsa-Pietrosul Rodnei (2303m).

Ca si descriere succinta, am luat taxiul pana la Schitul Pietroasa, de unde am inceput urcarea catre Pietros. Urcarea este lina, din ce am putut deduce se poate urca si cu bicicleta pana la Statia Meteo.

Mai departe traseul te urca val vartej pana la varf tot pe banda albastra, insa reusesti din loc in loc sa arunci cate un ochi in vale pentru a contempla frumosul Lac Iezer. Nici nu ai apucat sa oftezi si sa te plangi de doua ori ca ai si ajuns pe varf. Ultima urcare este abrupta, ajungand in 2km de la cota +1786 la cota +2303.

Daca ai crezut ca acest parcurs te-a facut sa respiri mai greu, sa iti pierzi cuvintele, ei bine... gresit! Abia la vazul privelistii de la varf nici nu mai respiri, iti pierzi graiul. Oricum, cui ii foloseste atata respiratie?! Sa mai lasam oxigenul liber :)

Ei, aici vine capcana. Ajungi in varf si tot traseul de creasta se deruleaza sub ochii tai si poteca te imbie sa o urmezi, sa vezi ce se ascunde dupa urmatorul varf. Noi am ales sa cautam Dragooonul a carui respiratie a umplut valea cu abur sau fum... merita incercarea. Nu a mai gasit nimeni dragoni in zilele noastre, am fi deschis noi orizonturi.

Traseul ne-a condus culme dupa culme, tot mai frumos, tot mai aventuros.

Un nou hop l-a reprezentat intalnirea unei turme cu oi. Ei, aici am partea mea de vina: ador oitele si consider ca fiind in zodia Berbec nu are ce sa mi se intample rau in preajma lor. Oile ma iubesc, eu le iubesc pe ele :)) Cainii insa.. ma latra si apoi ma iubesc.

Am intalnit o mare ceata de dulai de turma de care nu am fost intampinati asa cum credeam eu. Ne-au cam latrat, asta e! Mare noroc ca in ajutorul nostru a venit ciobanul stanii si a incheiat pactul de pace intre cele doua parti: noi si cainii.

De aici totul a fost armonie, mangaieri de canine blande, blanita moale de oite, capre care m-au considerat de-a stanii. Ei bine, de partea dragelor caprite s-a declansat spiritul de turma si au inceput sa ma urmeze. Am mers aproape 500m cu o coloana de capre dupa mine pana a trimis ciobanul un caine sa le adune inapoi. Dragele caprite!

Pe cata lumina se aduna in sufletul meu in prezenta oitelor mele drage, pe atat de mult intuneric se asternea in jur. Cerul era deja negru, pe alocuri se mai puteau confunda dragele oite cu norii.

La scurt timp a inceput o ploaie usoara care ne-a insotit timp de cateva ore. Nu a fost rau, deja eram arsi de soare si cu noi si noi urme de bronz.

Spre finalul calatoriei noastre de creasta, norii s-au imprastiat si puternicul soare si-a facut simtita prezenta. Nu doar noi ne-am bucurat de razele lui, ci si o vipera ce isi scosese haina la uscat. Aici, la indelungi rugaminti sa inceteze cu sasaiala si sa plece din drumul nostru, nu a vrut sub nicio forma sa accepte. A trebuit sa ocolim vietatea incapatanata.

In continuare am facut o mare greseala: ne-am abatut de la poteca principala gandindu-ne ca putem scurta cativa kilometri traseul... Gresit!

Ne-am pierdut in afinis, iar oricare directie aleasa conducea catre un blocaj de jnepeni.

Fara sa ma laud, pot spune ca am primit un har: simtul potecii. Mi se arata potecile, potecile alea buuune care ne duc in siguranta spre destinatie.

Dupa ce in urma episodului cu viperina nu am avut o mare sustinere din partea prietenului, pe poteca ce ne scotea din afinis se puteau vedea foarte clar urme de ursi (mai ales ca plouase cu nu mult timp inainte, iar urmele nu pareau alterate de ploaie). Am tacut, am reusit pentru prima oara in viata sa imi aleg cuvintele. Ce test grozav!

Soarele se scurgea pe dupa versantul din fata, totul se colora in nuante aurii. A fost prima oara cand mi-a parut rau ca asist la un asemenea moment. Ma gandeam ca gata, nu mai ies din valea aceea. Vine noaptea, o sa fiu ca toti ceilalti ce apar la TV salvati de salvamont... Tineri adapostiti in barlogul unui urs, cu urs cu tot.. si ursul plangandu-le de mama focului de mila...

In final ne-am intersectat cu poteca pe care am fi vrut sa mergem initial, de unde am mai avut de strabatut mai mult de 10km pana in sat. Slava domnului ca situatiile limita iti declanseaza un boom de adrenalina care iti readuc sangele catre muschii de care ai nevoie. Am alergat toata distanta, in ciuda faptului ca avusesem un ultramaraton cu 2 zile in urma si imi promisesem ca fac o pauza pentru a-mi relaxa bietii genunchi.

La final a fost grozav! O vafa si un schweppes de mandarine.. pardon! Cea mai buna vafa din lume si cel mai racoritor schweppes din galaxie :))

#PietrosulRodnei #MuntiiCarpati #MuntiiRodnei #Hiking #TrailRunning