Gura Diham - Malaiesti - Hornul Mare - Omu

Busteni- Gura Diham- Malaiesti- Hornul Mare- Omu- Babele- Busteni

Detalii tehnice:

Marcaj:

Banda rosie (Cabana Gura Diham - Pichetul Rosu)

Triunghi rosu (Pichetul Rosu - Cabana Malaiesti)

​Banda albastra (Cabana Malaiesti - Hornul Mare)

Banda rosie (iesire Hornul Mare - Vf. Omu)

Banda Galbena (Vf Omu - Cabana Babele)

Traseu: Gara Busteni - Cabana Gura Diham (+987m) - Cabana Poiana Izvoarelor (+1455) - Pichetul Rosu (+1424) - La Prepeleac (+1760) - Cabana Malaiesti (+1720) - Hornul Mare - Saua Hornurilor (+2311) - Varful Omu (+2505) - Cabana Babele (+2206) - Busteni

Lungime traseu: ~22 km;

Durata traseu: o zi intreaga pe munte, cu o conditie fizica buna;

Cumul urcare: aproximativ 1 895m

Dificultate:

Traseu de vara - dificultate medie pana la Malaiesti, mare prin Hornul Mare inspre Omu

Recomand parcurgerea traseului intre luna iulie si octombrie

Izvoare de apa:

Pe traseul de urcare, la cabana Malaiesti

Echipament obligatoriu:

Incaltaminte adecvata pentru munte: bocanci sau pantofi sport de trail

Foita de ploaie 10 000mm sau mai mult care sa tina si la vant. Ideal ar fi sa aveti un buff pe care il puteti pune ori pe cap, ori la gat in cazul in care vantul este puternic.

Alimente cat sa va ajunga minimum 4 ore cat dureaza traseul pana la Malaiesti. La Malaiesti va puteti aproviziona atat cu apa, racoritorare, alimente. Urmatorul punct in care va puteti procura alimente este Cabana Omu, la inca 4 ore distanta.

Link gpx:

Descriere Traseu:

Noi am ales ca traseu spontan (dat fiind ca se anunta ploaie usoare) Busteni- Cabana Malaiesti pe drumul de vara, gandindu-ne ca oricum ar fi, traseul este prin padure unde nu esti expus.

Pentru a parcurge zona mai putin placuta, pe marginea drumului asfaltat ce leaga Statiunea Busteni de Cabana Gura Diham, am optat sa luam un taxi. Suma platita a fost mica, undeva la 20 lei (luand nr. de telefon al taximetristului pentru intoarcere).

Optimisti fiind, ne-am cinstit cu editia limitata Cola Energy si am pornit la drum pe o ceata densa ce ne cam inspaimanta. Ei bine, toate bune si frumoase, pana a inceput un soi de burnita care ne-a cam necajit si a speriat ceilalti drumeti, trezindu-ne singuri intr-un nor de ceata. Curajosi de mama focului, ne gandeam ca la fiecare cotitura vom va nas in nas cu ursul, asa ca am inceput sa ascultam muzica si sa deschidem conversatii despre nimicuri care pareau care mai de care mai interesante si suculente :))

Nu putem spune ca a fost monoton traseul prin baltile pline de noroi in care s-a deschis un soi de competitie care se poate adanci mai mult in noroi. Bineinteles, cand ne puneam foitele, burnita inceta. Dupa 5 minute ne scoteam foitele de ploaie, ne mai balaceam in noroi, dupa care burnita pornea.. mergeam prin ploaie inca 10 minute pana ne incurajam sa ne punem foitele inapoi, cand... surpriza! Burnita inceta.

La scurt timp teama de urs a incetat cand, Alexandru, s-a gandit sa imparta covrigul luat din Gara de Nord cu doi catelandri jucausi. Acum chiar se plimbau cu noi doi catei cu covrigi in coada, pazindu-ne ca pe oile din stana.

Nu cred ca am mentionat ca am ratat initial traseul. Dupa prima urcare descurajatoare imediat dupa Gura Diham, ne-am resemnat ca asa ar fi pana sus, asa ca am continuat tot inainte fara sa ne mai uitam la marcaj, pe o panta similara prin noroi. :)) Din pacate a trebuit sa o coboram, alunecand pe mocirla pana cand am regasit marcajul.

Nu am fost foarte optimisti in legatura cu distanta ce urma sa o parcurgem... ceata ne-a insotit pana la capat, invaluind tot parcursul in mister si misticism. In fiecare bucla unde stiam ca exista un balcon catre vale speram sa putem admira privelistea, insa, surpriza era ca in afara de primul rand de copaci nu se vedea nimic. Am avut propriul nostru tunel alb pana la Malaiesti.

Am parcurs repede traseul pana la Saua Prepeleac unde urcarea este predominant lina, cu putine urcari cu panta accentuata.

Urcarea La Prepeleac te readuce la realitate, conectandu-te cu propriul corp. Da! Simti cum iti pulseaza inima, o simti sus sus, aproape iesind din piept... un soi de yoga activa.

Traseul se desparte la scurt timp dupa La Prepeleac inspre urcarea prin Bucsoiu si traseul Take inspre Malaiesti. Mare atentie sa alegeti triunghiul rosu, sa nu mergeti inspre stanga pentru ca va veti alege cu un traseu muuult mai aventuros 4x4 (lipiti de stanci cu toate membrele).

Traseul este bland in continuare, cu mici urcari pe scari si portiuni asigurate cu coarde metalice. Urmeaza 1.5km cu urcare de 42m si coborare de 115m.

Asadar, in aproximativ jumatate de ora se deschide Caldarea in care se afla perla Cabana Malaiesti. Totul este frumos in aceasta caldare, oriunde ai privi este frumos. Din orice unghi ai privi-o este frumoasa.

Ne-am oprit pentru jumatate de ora pentru a savura vestita Prajitura Casei si mare ne-a fost bucuria... a disparut tensiunea urcarii, au disparut si cainii care ne-au insotit (speriati de cainii cabanei). Amandoi fiind vegetarieni, am iesit cu o portie generoasa de carnati pentru a-i rasplati, insa ambii catelandri disparusera :( Pare ca alti catei au fost norocosii care s-au cinstit cu o masa copioasa la cabana.

Am decis sa iesim la o plimbare prin vale, sa ajungem in zona stancoasa pentru a ne bucura de cerul frumusetea vaii. Ei, ca o rasplata, ceata incepea sa se ridice, incepea sa se observe azuriul cerului, caprele negre dansau pe stanci, cateva suflete ratacite se aventurau pe potecile stancoase.

Ne-am consultat: sa ne intoarcem prin ceata inapoi in Busteni pe acelasi traseu? Sa ne fie din nou teama de ursi pentru ca insotitorii nostri disparusera? Nu! S-a decis ca nu!

Urmatorul pas, nedocumentat, a fost: Hai sa mergem pe Omu! Care o fi traseul? Pare ca dunga albastra, da... asa zice google. Si ne-am dus... un berbec si un leu, ce decizii bune se pot lua in combinatia asta?!

Ne-am dus pe hornul mare la inceput de iunie si am dat de o vale pliiiina de zapada. Nici unul dintre noi nu a dat inapoi de la decizia initiala, asa ca ne-am croit traseul prin zapada murdara si necalcata de oameni de ceva vreme.

Fiecare pas incepea cu infigerea varfului pantofului de alergare montana in zapada pentru a ne crea o portiune plana, prinderea cu mainile de zapada si taras in sus prin zapada. Eu am fost un pic mai norocoasa si mi-am folosit betele de trail ca piolet. Le-am tinut de la aproximativ 30 de cm de baza si le-am infipt pentru a ma trage in ele.

Tot eu sunt si cea impiedicata din orice grup :)) asa ca m-am infipt cu betele si m-am tarat pe zapada pe care trecusera doaaar capre negre... zapada era ca solul unei plantatii de maslini :)) in plin sezon. Bucurie! Nimic nu mai conta, fiecare pas venea cu tragerea aerului adanc in piept si o mica ruga. A fost o urcare de aproximativ 300m in 0.6km distanta.

Doamne ce bucurie cand am ajuns pe saua hornurilor! Doamne ce bucurie si ce vant... insa ma bucuram ca simt vantul. Mainile imi erau inghetate, insa pulsul crescut ma incalzea.

Am parcurs si ultima portiune de aproximativ jumatate de ora pana la Cabana Omu, unde a iesit soarele. Doamne ce soare era! Ne-am scos sandwichurile, le-am savurat pe o stanca unde se deschidea toata valea sub ochii nostri. Am stat putin, ne-am mai uitat o clipa pe MeteoBlue socotind ca sunt mari mincinosi! Auzi tu, prognoza de ploaie torentiala la ora 13:00 cand noi am gasit soare arzator.

Inca 5 minute si am pornit inspre Babele, pentru a lua telecabina pana in oras. Stiu ca suna a erezie, dar amandoi eram accidentati in alergare :)) Alexandru avea un sindrom dubios la genunchi, iar eu reusisem sa fac un blocaj al piriformului care se manifesta ca o hernie de disc (muschiul piriformis imi presa pe nervul sciatic), asa ca cea mai inteleapta decizie ar fi fost sa ne scutim de coborare. Oricum, miza este mereu urcarea! Pe parcurs am avut momente de indoiala cand ne gandeam ca poate ar fi mai frumos daca am incheia traseul muncind cap-coada.

Nu a durat mult si prognoza MeteoBlue s-a adeverit... s-a pornit o ploaie torentiala cu grindina. Am avut parte de plimbare si masaj simultan.

Aici vine partea despre care vorbesc eu mereu: FOITA DE PLOAIE. Doamne cat de linistitor este sa mergi prin ploaie si sa nu o simti. Aveam si foita de ploaie si suprapantaloni. Practic, daca as fi avut si pantofii de trail gore-tex, as fi fost perfect impermeabilizata.

De cand a inceput ploaia, singurul meu gand pe care nu m-am ferit deloc sa il expun a fost: O sa vezi ca iese curcubeul... in ce parte ar trebui sa ne uitam pentru a nu-l rata? Alexandru, o sa vedem curcubeul azi. :)) Nu l-am vazut, normal.

In inca o ora prin ploaie am ajuns la Telecabina Babele. Aici, date fiind conditiile anului 2020 era o mare coada. Am asteptat o ora sa prindem telecabina (acum conditiile fiind de maximum 7 persoana in telecabina).

Ma bucur ca am luat telecabina pentru a ne bucura de toate anomaliile anului 2020.

2020 Rullz!

Acestea fiind spuse, jos cu noi de pe munte!

Am ajuns in Busteni, unde val vartej am ajuns la gara si ne-am urcat in tren la clasa I.

Alexandru a fost mai inspirat si avea pantaloni de schimb.. eu nu. Mi-a parut rau de colegii nostri de vagon de la Clasa I... pana si eu simteam ca miros a grajd de capre negre :)) eram o prezenta mioritica in vagon.

Intr-o ora si jumatate si multe rasete am ajuns in Bucuresti cu amintiri cat pentru o viata!

#CabanaGuraDiham #MuntiiCarpati #MuntiiBucegi #CabanaMalaiesti #CabanaOmu #HornulMare #CapreNegre #Hiking #NotTrailRunning