Gura Diham- Bucsoiu- Vf. Omu- Turnurile Tiganesti- Cabana Malaiesti

Gura Diham - Bucsoiu- Vf. Omu- Vf. Scara- Saua Tiganesti- Turnurile Tiganesti- Refugiul Tiganesti- Lacul Tiganesti- Padina Crucii- Cabana Malaiesti- Drumul de vara Take Ionescu- La Prepeleac - Gura Diham

DETALII TEHNICE:

Marcaj:

Banda rosie (Cabana Gura Diham - Pichetul Rosu)

Banda rosie (Pichetul Rosu - Vf. Bucsoiu- Vf. Omu)

Banda rosie (Vf. Omu - Vf Scara - Refugiul Tiganesti)

Banda galbena (Refugiul Tiganesti-Lacul Tiganesti- Padina Crucii- Cabana Malaiesti)

​Triunghi Rosu (Cabana Malaiesti - Pichetul Rosu)

Banda rosie (Pichetul Rosu - Cabana Gura Diham)

Traseu: Cabana Gura Diham (+987m) - Cabana Poiana Izvoarelor (+1455) - Pichetul Rosu (+1424) - La Prepeleac (+1760) - Vf. Bucsoiu (+2492) - Vf. Omu (+2505) - Vf. Scara (+2422) - Refugiul Saua Tiganesti (+2178) - Lacul Tiganesti (+2050) - Padina Crucii (+1897) - Cabana Malaiesti (+1720) - La Prepeleac (+1760) - Pichetul Rosu (+1424) - Cabana Gura Diham (+987m);

Lungime traseu: ~27 km;

Durata traseu: o zi. Daca nu aveti o conditie fizica buna si nu reusiti sa finalizati portiunea dificila (pana la Omu) in maximum 10 ore, ideal ar fi sa campati sau sa va rezervati o noapte la cabana Malaiesti in conditiile in care porniti foarte devreme (la 8A.M.) si va alocati minimum 12 ore pe lumina pentru a ajunge la Malaiesti (km 20);

Daca se urca sustinut, fara pauze mai lungi de 5 minute, se poate termina intr-o singura zi (daca plecarea se realizeaza la prima ora a diminetii).

Cumul urcare: aproximativ 2100 m

Dificultate:

Traseu de vara - dificultate usoara-medie in general, cu urmatoarele exceptii:

Zone de traseu dificile:

- traseu considerat foarte dificil imediat ce iesim de pe drumul catre Malaiesti (inspre stanga), pe creasta Bucsoiului. Portiunea dificila are aproximativ 3 km cu o urcare accentuata pe stanci, printre jnepeni, cu zona asigurate cu lanturi.

- De la Vf. Scara se coboara brusc pe stanci inspre Turnurile Tiganesti, pe o portiune abrupta si stancoasa, asigurata cu lanturi.

- O alta coborare tehnica este cea de la Padina Crucii la Cabana Malaiesti, unde iti amintesti dureros de genunchii tai si ii compatimesti.

Izvoare de apa:

Pe traseul de urcare, la cabana Malaiesti/

Echipament obligatoriu:

Incaltaminte adecvata pentru munte: bocanci seriosi sau pantofi sport de trail cu talpa neaderenta.

Foita de ploaie si de vant minimum 10 000mm. Ideal ar fi sa aveti si un buff pe care il puteti pune ori pe cap, ori la gat in cazul in care vantul este puternic. Atentie si la soare! Nu ai cum sa te feresti de el pe traseul de creasta.

Alimente cat sa va ajunga minimum 6-8 ore cat dureaza traseul pana la Omu pe Bucsoiu. De la Omu trebuie neaparat sa va aprovizionati cu apa si ceva merinde.

Abia la cabana Malaiesti va puteti aproviziona din nou cu apa, racoritoare, alimente.

Link gpx:

Descriere Traseu:

La o saptamana dupa aventura pe Hornul Mare, am avut o revelatie! Hai pe Bucsoiu sau mai bine zis: Alexandru, hai pe un traseu demn de noi... meritam o aventura care sa se ridice la nivelul Hornului Mare! :))

Aveam amintiri dureroase de pe aceasta urcare pe care o parcursesem in cadrul concursului Marathon 7500. la maratonul din 2019 am simtit nevoia sa ma opresc sa mananc un baton de susan, atat de solicitant mi se paruse.

Zis si facut! Spontani fiind, am incercat sa ne luam din nou bilete de tren pentru a doua zi, insa fara noroc. Deja incepuse circulatia pietonala dupa Marea Izolare din 2020, asa ca nu a fost chip sa mergem altfel decat cu masina. Am parcat la Gura Diham, ne-am baut Cola Energy ca nu se putea incepe o drumetie altfel si am pornit la drum. De data asta eram documentati, stiam ca mergem pe banda rosie pana ne intersectam cu dunga galbena si apoi triunghi rosu... nu stiam exact cand se va intampla pentru ca toate denumirile de vai, stanci, pietre ne erau straine... stiam una si buna: limbajul semnelor colorate :))

Am pornit vitejeste pe acelasi traseu, care nu mai era invaluit in ceata. Am urcat celebra `panta prostului` de la Cabana Gura Diham si am avut grija sa ne oprim la timp pentru a face stanga pe drumul corect. Cu mare foc am urcat pana la Saua Prepeleac depasind absolut tot ce misca pe traseu. :)) Totul a mers bine, egoul crestea, traseul se derula si soarele puternic ne arata de data aceasta tot ce ne fusese ascuns cu o saptamana in urma.

Dupa urcarea La Prepeleac ce ni se parea Okeiutza acum, am virat stanga prin jnepenis spre Aventura promisa. Am pornit pe Drumul lui Friedrich Deubel prin poteca ce se serpuieste prin jnepenis pana am epuizat toata flora montana si am dat nas in nas cu stancile Masivului Bucsoiu, iar viata noastra bipeda s-a sfarsit: am imbratisat stancile, ne-am

plecat in fata lor si am continuat 4x4 pana la Varful Bucsoiu.

Atentie! Frumosul traseul este amagitor, iar cand consideri ca ai trecut partea dificila si ajungi intr-o culme, un alt varf ti se arata. Cand simti ca gata, s-a terminat si tu meriti sa vezi Cabana Omu... NU! Probabil ca mai ai de urcat vreo 3-4 varfuri :))

Drumul pe Bucsoiu e o lupta cu tine, cu tot ce tine de tine: fizic si psihic. Cand ajungi la Omu, dopamina si serotonina sunt la cote maxime, iar tu plutesti de fericire si mandrie. Ce sa mai, esti cel mai bun... deodata te simti cea mai buna varianta a ta! Si chiar asa e, nu este un traseu usor. Sa te gandesti de doua ori inainte de a-l incepe pentru ca e mai usoara urcarea decat coborarea :)) Daca ai decis sa il parcurgi, mergi pana sus!

La Vf. Bucsoiu ne-am intalnit cu alti prieteni care veneau de pe traseul nemarcat al Crestei Balaurului. Ce mica e lumea, te intalnesti cu prieteni la Vf. Bucsoiu! Am incercat sa ne tinem aproape de ei, dat fiind ca mergeau in aceeasi directie ca si noi, insa ei alergau iar noi eram in continuare accidentati. Asta e, aveam o strategie de care ne tineam: alergarea (tolerand durerea provocata de ea) se efectua in ultima instanta, pe ultimii cativa kilometri. Nu riscam sa avem dureri care sa nu ne permita sa inchidem traseul.

Am mers la Omu unde am mancat, am baut, ne-am pozat si am pornit la drum. Nu aveam timp de pierdut!

Traseul de creasta (dunga rosie) era insorit si puteam admira intreaga vale inspre Pestera. Pe dreapta am zarit traseul nostru anterior (Hornul Mare) si am concluzionat ca suntem niste eroi. A crescut inima in noi, acum aveam un buchet de inimi: una ca deh, anatomic nu se poate fara, una cand am terminat Bucsoiu si a treia la vederea maretului nostru horn drag.

La Varful Scara am cotit dreapta si o suita de stanci parca ascutite anume pentru a ma speria pe mine au aparut din senin. Ha! Stancilor, plecati! Nu au plecat, evident...

Am tras aer in piept si am plecat eu de pe ele, nu era loc de ambele.

Fiecare colt deschidea mai mult Valea Tiganesti, totul prindea nuante de roz. Turnurile se vedeau si ele mandre pe traseu, asteptand sa ne intampine si sa ne arate calea catre lanurile infinite de rhododendron. Doamne, ce frumusete! Am simtit ca mi-am gasit locul in marea de roz. Practic eu continuam lanurile, eram un rhorodendron roz si in suflet si ca infatisare :))

Naivi si obositi am taiat de-a dreptul ultima bucla, fortand gasirea mai rapida a benzii galbene. Am zburdat prin Rhododendron pana in vale, langa Lacul Tiganesti. De aici ne-am decis sa alergam. Poteca se plia dupa curbele muntelui, lasand in stanga lanuri de roz si in dreapta paduri de jnepeni. Soarele era bland, fiind aproape seara. Mi-as fi dorit ca aceasta bucla sa fie infinita: sa alerg in soare bland cu frumoasele flori in stanga si dragii jnepeni in dreapta cu intreaga vale deschizandu-se in fata ochilor mei. Ametitor, oriunde te uitai era frumos! 360 grade de frumos! :))

Bucuria s-a sfarsit cu o ultima priveliste ampla asupra vaii, la Padina Crucii. Coborarea abrupta si tehnica ne-a trezit un pic din reverie. Apa era istorie, asteptam cu mare emotie izvorul de la Malaiesti.

In maximum 20 de minute eram jos si nu oricum... jos la coada la Prajitura Casei! Am luat doua bucati din ultimele trei. Asa e cand esti om bun, ai noroc la prajituri:))

Am baut Cola si am mancat prajitura casei (mereu negresa delicioasa) si am admirat valea Malaiesti la amiaza. Ce calm si relaxant. As fi putut sta o viata acolo in fata acelei prajituri, insa nu a fost sa fie... nici nu stiu cum am facut-o sa dispara. Delicioasa prajitura.

Gata cu relaxarea, trebuie sa mai ajungem si acasa, asa ca am inceput sa alergam pe ultima coboarare pe care acum eram foarte siguri. Eram ca acasa pe traseul Take, iar Saua Prepeleac era acum o gluma. Cei 7 km au fost parcursi rapid si relaxat.

Alexandru imi daduse o pastila magica la cabana Malaiesti. Nu stiam ce este exact, dar ii spuneam constant ce pastila miraculoasa... nu ma mai durea piriformul aproape deloc.

Acasa am aflat ca era de fapt aceeasi pastila pe care o mai luam si eu, insa mi se parea ca nu este buna de nimic: Nurofen raceala si gripa :)) Macar nu a fost Strepsils...

Recomand traseul acesta in aceeasi perioara in care am mers noi: sfarsit de iunie-septembrie, pentru a nu gasi zapada si a evita ploile de toamna.

Bucsoiu nu este intelept a se practica pe ploaie.

Daca porniti pe traseu si sunt semne de ploaie recomand a se continua pana la Malaiesti si a se urma traseul Brana Caprelor pana la Omu. Este mult mai sigur pe vreme rea.

#CabanaGuraDiham #MuntiiCarpati #MuntiiBucegi #CabanaMalaiesti #CabanaOmu #Bucsoiu #turnuriletiganesti #CapreNegre #Hiking #NotTrailRunning