Autism 24h Marea Neagra 2020

Un gand bland cristalizat intr-o experienta frumoasa alaturi de 20 oameni grozavi.

Autism 24h Marea Neagra s-a organizat in septembrie, ca mai toate evenimentele sportive din primavara.

Cateva cuvinte despre concurs: Se strang echipe de 20 de persoane care au ca scop strangerea de fonduri pentru copilasii cu autism. Banii merg catre fundatia Marea Neagra, unde se pregatesc noi terapii si se modernizeaza/ mareste centrul. Fiecare participant ar trebui sa aduca in contul echipei, prin donatii, cate 100 km pe care sa ii si alerge: 1km=10 lei :)

Primul prag psihologic a fost cel de strangere de fonduri, nu sunt buna, nu imi place sa cer. Am facut-o, nu ceream bani pentru mine... totul era in scop caritabil. Eu alergam minimum 100km cu scopul de a atrage atentia asupra cauzei. Am reusit! Doamne, ce greu a fost sa reusesc sa trimit linkuri de donatii :)) HORROR!

Fiind un an special, alergarea nu s-a petrecut pe plaja Mamaia, pe bucla de 3km consacrata... fiecare echipa s-a organizat individual. Concursul dureaza 24h, de la 10:00AM Sambata la 10:00 AM Duminica. Poti sa mergi, sa alergi... singurul scop este sa acumulezi cat mai multi km (ideal 100).

Noi ne-am organizat la Boemul Neptun, o pensiune izolata si foarte cocheta din Padurea Comorova, Neptun. Ne-am cazat cu mic, cu mare, cu pisici, cu vulpi si mistreti aici :))

La 10:00, dupa o mica sesiune foto care urma sa demonstreze la final ca noi putem arata si bine, am pornit la drum: ne-am organizat ca toti 20 sa parcurgem traseul de la Boem pana in Vama Veche, cu viteza celui mai lent. Prima parte nici nu se poate numi efort, a fost ca un festival cu prieteni cu care imparti aceleasi pasiuni :)) Ce oboseala?! Primii 25km nu s-au simtit... iar oricum, 25km mai alergasem chiar si ca antrenament in Bucuresti.

Imediat dupa Mangalia ne-am cam impartit in mici echipe de alergatori cu anduranta similara la efort. Eu am fost in echipa de vis: Radu, Liviu, Alex si Aurel. Am functionat foarte bine pana pe plaja dintre 2 mai si Vama Veche... pietre de tot felul. Eu am alunecat si le-am aratat baietilor cateva scheme de breakdance pisicesc :)) iar lui Aurel i-am chinuit genunchii. Not good, la intoarcere am stabilit sa nu mai traim periculos. Gata cu aventurile!

Pauza in Vama Veche, hidratare... un gelut, o banana si hai sa alergam inapoi!

La intoarcere nu trebuia sa ne mai asteptam reciproc, fiecare parcurgea distanta asa cum putea. Exprimarea corecta este: asa cum mai putea :))

Noi am decis ca ne place drumul national si ca nimic nu se compara cu dogorirea soarelui pe bitum. Am ajuns din Vama Veche in Mangalia pe marginea drumului. Liviu era primul si ne tinea pace-ul. De fapt, cred ca ii placea atentia pe care o primea din partea noastra: Liviu, te rugam sa alergam mai incet ca mai sunt 20 de ore din concurs ramase! :)) avem timp...

Am uitat sa mentinez ca eu sunt din Mangalia. Am alergat acasa si asta m-a determinat sa ii plimb pe baieti peste tot pe unde am crezut eu ca ar fi frumusel. Am fost pe dig si acum hai sa vedem unde sunt restul colegilor.. i-am prins din urma si am mers cu fetele cochetele pana la intrare in Saturn. Aici a fost dezmat pentru ochii nostri: Marco le tinea pe fete cu rotile in sus pe spatiul verde din fata unor blocuri si le ungea si masa pe picioare... fetele in extaz. Noi cu un rulou cu visine de la patiseria de langa `salonul de masaj` la purtator.

I-am lasat sa se pisiceasca, am luat-o pe Carmi si am plecat ca fetele cochetele si baietii cucuietii in alergare lenta inspre Boem.

Am ajuns! 50km sharp (dupa inca o tura de 1.5 km ca nu suportam ideea de nerotunjire a km inainte de pauza). Acum am luat o pauza de masa de o ora, ne-am rehidratat, ne-am incarcat ceasurile si am pornit in alergarea nr. 2, de care ne si temeam.

Dupa ce am parcurs sudul litoralului de dimineata, am pornit inspre Olimp- 23 august acum. Eram din nou eu, Radu, Alex si Liviu prin pustiime. Dupa ce le-am zis eu acasa ca ii duc intr-un loc superb si mama mama ce incantati vor fi, acum alergam din nou pe un drum national, prin padure, apoi am ajuns intr-o stepa unde se rostogoleau balotii ca in Texas... eu incercam sa tin speranta sus! Dar toate traseele grele conduc spre locuri de vis!

Am ajuns la apus de soare pe plaja mea superba din Olimp, Popasul pescarilor... aici imi pare rau, eu nu alerg :)) Ne-am plimbat, am sorbit peisajul si dupa 500m de plimbare am inceput din nou sa alergam. Evident ca Liviu ne fugarea iar :))

Am fugit dupa Liviu pana am ajuns in Neptun si ne-am facut o noua strategie. Alergatul nu mai era o optiune, gambele se simteau ca niste pietre.

Radu schiopata.

Dar cum sa ne lasam noi asa cu una cu doua?! Hai sa facem o strategie: alergam 1km, mergem rapid 300m, iar daca e deal MERGEM. Am facut asa pana cand ne-am decis sa ne separam: eu sa alerg in continuare si apoi la concertul Directia 5, baietii sa se imbrace mai gros, Radu a decis sa abandoneze pentru ca deja schiopata si mai tare.

La scurt timp m-am intersectat cu Marco, singur si el.. impreuna ne-am dus inspre concert sa ne vedem cu toti ceilalti :))

[...] concert, dans, masaj aplicat de Marco (la mine s-a petrecut pe banca la concert cu mai mult public), gamba mi-a dat pace [...]

Mai alergam si noi?! Am pornit cu fetele cochetele si alti baieti, ca echipa mea nu a mai venit la concert. Colegii noi obosisera, mergeau in loc sa alerge. Eu, avand gamba deblocata, alergam cu Marco in jurul lor ca titirezul :))

Ei si acum am vazut cum lumina divina s-a asternut pe doua persoane: Liviu si Alex. Veneau din fata <3 M-am dus la ei si am continuat sa alergam in echipa noastra bine inchegata pana cand si-au terminat ei cei 100 km (erau cu vreo 8km inaintea mea).

Sunt foarte mandra de ei pentru ca au reusit sa ii finalizeze pe toti O SUTA primii din echipa de 20 persoane.

Deja era trecut de miezul noptii, iar nivelul meu de energie era spre 0. Gelurile mele naturale, fara zahar si bazaconii nu ma mai ajutau. Ceasul murea si el.

A venit Radu sa imi aduca incarcatorul de la ceas. Credeti ca l-am mai lasat sa mearga la somn?! Neah... nu mai puteam alerga nici eu, acidul lactic era bine sedimentat intr-unul dintre picioare... simteam ca e un chin orice miscare a picioarelor :))

Am mers de manuta prin pustietate in Neptun, printre vulpi si povesti cu mistreti... pana la km 98.5 :)) Aici nu s-a mai putut, eram in fusta, tricou si ceva foita si imi clantaneau dintisorii... am plecat inspre Boem si am finalizat cei 100 km in mici ture prin fata vilei cu punct de oprire (bipait de ceas) fix in fata frigiderului. Nu glumesc :))

Gataaaa, imi indeplinisem targetul si puteam manca si dormi... era 3-3jum. A doua zi stiam ca mai am de alergat un pic cu copilasii la Crossul copiilor.

M-am trezit pusa pe treaba.. la 7 jum dimineata faceam stretching si cateva posturi de yoga prin fata vilei... mi-am pornit ceasul sa nu pierd niciun pas. Am stat, am rontait una alta, s-a trezit si Radu. Am gatit omlete, am alergat pe acolo prin bucatarie si cum, necum s-au mai adunat 3km :)) Mi-am pus hainele de duminica si hai la copii.. incepea cursa copiilor.

Eu si Aurel trebuia sa participam la crossul lor (400-500m).

Am fost instruiti: stati in fata lor, voi trebuie sa ii conduceti :)) mhmmm...

M-au depasit ca vantul.. eu fiind in forma de gogoasa pansata dupa 100km ... ma uitam la ceas si aveam pace de undeva spre 4 la crossul copiilor si nu ii prindeam. Strigam ca nebuna: staaaati, stati... ce sa stea :)) tzusti! Schimbam numele probei: Sprintul copiilor!

Draga noastra Carmi a organizat impecabil tot concursul. A strans o echipa superba!

Fetele cochetele din Mangalia au avut mare grija de noi: ne-au gatit delicios!

Total pe ceas: 104km donati de piciorusele mele chinuite copiilor cu autism!

Azi, in timp ce scriu, stau cu antiinflamatoare si pungi de gheata :))